Oprișan: Mă îndoiesc că Iohannis a trecut numele meu acolo. Cred că a fost trecut de un consilier

Oprișan: Mă îndoiesc că Iohannis a trecut numele meu acolo. Cred că a fost trecut de un consilier
Publicat: 03/06/2019, 16:05

Reacția social-democratului vine după ce Klaus Iohannis, prin purtătorul de cuvânt al Președinției, Mădălina Dobrovolschi, a criticat OUG dată de Guvern pentru alegerea șefilor de consilii județene. Președintele Iohannis a transmis că schimbarea legii electorale făcute prin ordonanță e de fapt o concesie pe care premierul vrea s-o facă în fața baronilor PSD în încercarea de a le câștiga sprijinul.

„În România nu există numai poporul PSD. Există și poporul PNL, USR, dar dincolo de toate celelalte există un singur popor, poporul român, atunci decizia luată de Guvern azi era necesară. Poate domnia sa a auitat că acest lucru a fost în 2008. Președinții CJ au fost aleși atunci prin vot uninominal. Eu cred că modificând legea, la vremea respectică, eu am și acuzat acest lucru a fost în înețelgere dezastruoasă între PSD și PNL, tocmai pentru ca șefii de partide să poată dispune cum vor ei de șefii CJ”, a afirmat Marian Oprișan, luni, la Antena 3.

El a adăugat că era necesară adoptarea unei OUG, în condițiile în care Comisia de la Veneția a interzis și recomandat ca legislația în domeniu să nu fie modificată cu un an înainte desfășurării alegerilor locale.

„Atunci, sigur că la solicitarea UNCJR, Guvernul, prin hotărâre a Adunării General a Uniunii, decizia a fost majoritată, iar toți președinții de CJ de la PNL au fost de acord cu această solicitare a fost trimisă Guvernului. Acest lucru e urgent datorită faptului că cei de la Comisia de la Veneția, la care ne tot face trimitere președintele Klaus Werner Iohannis, interzice și recomandă cu tărie să nu modifică legea autorităților locale cu un an înainte de desfășurarea lor, aceasta fiind urgența pentru care Guvernul s-a grăbit să modifice această lege. Nu se mai face niciun troc, nu se mai dau bani, nu mai sunt acte de corupție în alegerea președinților de CJ, ci cetățenii au dreptul să îi aleagă prin vot secret”, a completat liderul PSD Vrancea.

Întrebat de ce a fost nominalizat de șeful statului ca fiind printre baronii locali pe care vrea să îi mulțumească premierul, Marian Oprișan a răspuns: „Probabil că eu sunt președintele Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România, dar poate fi și un semnal, sunt una dintre figurile mai emblematice ale PSD și eu știu poate ne calcă niște instituții în perioada următoare. Nu, nu am niciun semnal. Eu nu vorbesc despre justiție în acest moment, pentru că instituții mai sunt. Mai este și ANI, mai sunt tot felul de instituții. Eu chiar mă îndoiesc că domnia sa Iohannis a trecut numele meu acolo. Eu cred că a fost trecut acolo de un consilier”.

Președintele Klaus Iohannis a criticat, luni, OUG adoptată de Guvern, pentru alegerea șefilor de consilii județene.

Purtătorul de cuvânt al președintelui, Mădălina Dobrovolschi, a mai transmis că președintele de consiliu județean nu e consacrat prin Constituție ca autoritate a administrației publice și nu e necesară alegerea sa prin vot directă.

„În mod evident, dacă se va schimba legislația în sensul enunțat de premier, vor fi favorizați acei președinți de consilii aflați în prezent în funcții. Adică domnii Marian Oprișan, Dumitru Buzatu și Ionel Arsene. Acești baroni PSD, panicați de scăderea în sondaje a partidului, fac tot posibilul să își securizeze funcțiile, în ciuda voinței românilor. Așa ceva nu poate fi acceptat!”, a declarat Dobrovolschi.

Executivul a modificat, prin ordonanță de urgență, legislația pentru a reveni la votul uninominal la alegerea președinților de Consilii Județene.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Se transferă minim 2.300 de lei pe cardurile românilor. Decizie la Guvern. Plăți finale pe...
Medicament retras de urgență din farmacii. Poate provoca efecte secundare grave
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Oamenii de știință au dezvăluit coroana unei găuri negre pentru prima dată